Să vorbim despre vremea care se strică,
despre ceaiul de mentă și melancolia
unui vechi telefon care se încăpăţânează
să sune. Să discutăm despre soare
și cum plantarea viţei de vie se face mai bine toamna
despre ploaia care nu se potriveşte cu planurile noastre,
despre mirosul de pâine și scaunele
care nu sunt niciodată confortabile
suficient.
Să lăsăm deoparte războaiele sau cum ar zice-o țigancă,
„Ciumdeşte-li-ţi-ar deştele pe sobă”,
(sensul tâmpit al expresiei are – trebuie să recunoşti
hazul de-a ne face să ne întoarcem la teme tâmpite,
pentru că așa ajungem să ne
înțelegem mai bine).
Cine știe ce se mai poate întâmpla cu lumea
dacă noi nu încercăm măcar
cu toată înţelepciunea adunată în gămălia unui băţ de chibrit
să dăm un sens clar disputei
despre rolul înşurubării corecte a capacelor
de borcan?

Așa că hai, spune-mi despre gândurile tale stupide,
despre ce-ai mâncat azi dimineață
și despre câte minute ai stat la semafor.
Să lăsăm conflictele pentru altă dată,
pentru că și astea sunt doar vorbe,
ca orice lucru care ne face să ne simțim
mai buni,
mai importanți,
mai înțelepți.

Revenirea la teme tâmpite nu rezolvă nimic, (dăăă! ă!)
dar măcar ne ajută să respirăm,
să uităm de ce ne certăm
și să începem din nou
din nimic.